Stirile National TV
Relația părinți-copii, tema unui studiu realizat de IRES înainte de 1 Iunie
Relația dintre părinți și copii, tema unui studiu realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie înainte de 1 Iunie!
ALEXANDRU VLĂDESCU, reporter ”Este una dintre cele mai importante relații interumane, iar studiul a urmărit evaluarea atitudinilor și comportamentelor românilor cu privire la copiii lor. Toate acestea, prin prisma unor aspecte legate de creșterea și educarea copiilor.”
La studiu au participat doar persoane care au în îngrijire cel puțin un copil sub 18 ani, fie în calitate de părinți, însemnând 90%, de bunici, 8% sau care au altă calitate în relația cu copiii, însemnând un procent de 2%. Potrivit rezultatelor studiului, 30% dintre români recunosc că s-au certat cel puţin o dată cu partenerul de viaţă în faţa copilului sau a copiilor. Totodată, 12% dintre părinţii intervievaţi, care au copii între 6 și 17 ani, spun că odraslele lor au avut probleme cu profesorii lor. 4 din 10 părinți au răspuns însă că pentru activităţile şcolare, copiii lor ajung să acorde între 7 şi 9 ore. Tot 4 din 10 respondenți spun că în familia lor există obiceiul de a fi aplicate corecții copiilor. În majoritatea cazurilor, mama este cea care aplică aceste corecţii. 7 din 10 părinţi intervievaţi cred însă că palma acordată copilului în sensul educării lui constituie un act de încălcare a drepturilor sale. Când vine vorba despre durata pe care o petrec copiii în faţa televizorului, 55% dintre părinţii chestionaţi spun că aceasta se situează în intervalul 1-3 ore, însă în week-end timpul petrecut în faţa programelor tv poate ajunge până la 5 ore. Aproximativ aceeaşi durată de timp petrec copiii şi pe tabletă, spun 35% dintre părinţii intervievaţi. Procente similare se regăsesc și în cazul utilizării internetului. 7 din 10 părinți spun însă că în familie există reguli sau măsuri de protecție a copiilor pentru a preveni excesele privind consumul de programe de televiziune neadaptate vârstei lor.
ALEXANDRU VLĂDESCU, reporter "În ceea ce priveşte banii de buzunar ai copiilor, 80% dintre respondenți au spus că le asigură acești bani, părinții fiind principalii finanțatori, urmați de rude."
Studiul făcut în perioada 23-30 mai 2017 a fost realizat pe un eșantion de 769 de subiecți, reprezentativ la nivel național, eroarea maximă tolerată fiind de de plus-minus 3,6%.