Stirile National TV
Restricții de circulație, pentru maraton
Cea de-a 14-a ediţie a Maratonului Bucureştiului, care va avea loc în acest weekend, va aduce restricţii de circulaţie pentru locuitorii Capitalei. Astfel, până duminică, 31 octombrie, la ora 16:30, se va închide, pe Bulevardul Libertăţii, segmentul cuprins între Piaţa Constituţiei - Parchetul General şi toate cele trei benzi de pe sensul dinspre Calea 13 Septembrie către Bulevardul Naţiunilor Unite, din zona Ministerului de Justiţie. Aceasta va reprezenta zona de sosire pentru participanţii la maraton. De asemenea, până duminică la ora 15:30, vor fi restricţii pe segmentul cuprins între Bulevardul Naţiunilor Unite şi Splaiul Independenţei, pe ambele sensuri, unde va fi amenajată zona de start. Arterele de circulaţie vor fi redeschise traficului secvenţial, în funcţie de poziţia ultimului alergător care se încadrează în timpul regulamentar al competiţiei. Şoferii se pot informa cu privire la restricții și rute alternative şi prin intermediul aplicaţiilor pentru navigare rutieră. Vor fi modificate şi unele trasee de autobuze, troleibuze şi tramvaie, între care liniile de autobuz 136, 178, 385 şi 123 şi ale tramvaielor 1, 19 şi 40. Societatea de Transport București a înfiinţat patru linii de navetă, special pentru acest eveniment.