Stirile National TV
Revolta poetică ”Antiage”
Scriitorul Răsvan Popescu şi-a lansat, vineri, la Gaudeamus, volumul de poeme narative ”Antiage”, apărut la Editura Cartea Românească Educaţional. La evenimentul de lansare, autorul le-a dezvăluit invitaților mesajul versurilor sale.
RĂSVAN POPESCU, autor ”Este o formă de revoltă împotriva îmbătrânirii, a timpului care trece şi ne duce cu el. Este o formă de a refuza, până la urmă. Deși subiectul e coroziv și angoasant, eu cred că cititorii ar putea să recunoască acolo lucruri prin care trec şi ei, mai ales de la un punct încoace, şi să trăiască alături de mine această experienţă, în care devii conştient de niște lucruri după o vreme şi sigur că asta generează o reacţie, în cazul meu o reacţie de revoltă.”
Rasvan Popescu a mărturisit că trecerea timpului ”se întâmplă într-un context”, lumea îmbătrânind odată cu noi.
RĂSVAN POPESCU, autor ”Veţi regăsi în carte toate aceste angoase ale timpului. Mereu e un război pe undeva, mereu e un asasinat politic pe undeva, o molimă, doar am trecut prin asta și așa mai departe. Deci, ar fi povestea unui om care trăieşte aceste timpuri destul de agitate şi le pune pe hârtie.”
Jurnalist, scriitor și scenarist de film, Răsvan Popescu este unul dintre cei mai prolifici autori din perioada post-decembristă. A publicat, până acum, opt volume de proză, memorialistică și versuri și a scris șase scenarii de film.