Stirile National TV
România, între ţările în care corupţia umbreşte lupta împotriva SARS Cov-2
Pandemia de coronavirus este, pentru unii, ocazie de câştiguri fabuloase pe căi necinstite, iar România nu face excepţie. Potrivit cotidianului american Washington Post, ţara noastră se numără printre statele în care corupţia înfloreşte pe timp de pandemie, pe seama nenorocirii oamenilor. Îi sunt alături Columbia, Bangladesh sau Argentina. În graba lor de a procura resursele necesare, de la măşti sanitare la alimente, guvernele renunţă la licitaţii, pentru a accelera achiziţiile publice. Iar acest lucru lasă loc unor afaceri necurate. Cât la sută din banii de achiziţii ajung în buzunarele birocraţilor corupţi, ale contractorilor apropiaţi de aceştia sau în vistieria sindicatelor corupte?", se întreabă jurnaliştii americani.
COSMINA STOIAN, reporter "România este un exemplu de stat în care contractele pentru ventilatoare sau măşti de protecţie ascund acţiuni ilicite. Publicaţia Washington Post menţionează cazul unei mici firme specializate în comerţul cu tutun şi băuturi alcoolice, care a obţinut contracte pentru a produce măşti sanitare, la un preţ de două ori mai mare decat cel de pe piaţă. Contractele, în valoare totală de 12,6 milioane de dolari, au fost perfectate după ce un furnizor din domeniul medical, exclus de la obținerea de contracte cu statul din cauza taxelor neplătite, a încheiat un parteneriat cu firma producătoare de tutun și alcool."
În perioada stării de urgenţă, achizițiile statului sunt efectuate de Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate. Am încercat să obţinem un punct de vedere din partea preşedintei acestei instituţii, Cornelia Nagy, numită în funcţie în 2018, de către premierul de atunci, Viorica Dăncilă. Cu puţin timp în urmă, cabinetul doamnei Nagy ne-a transmis un mesaj în care ni s-a recomandat să adresăm solicitarea noastră către Ministerul Afacerilor Interne, Departamentul pentru Situații de Urgență, domnului secretar de stat Raed Arafat. Vom reveni cu detalii pe acest subiect în jurnalele noastre următoare. La sfârşitul lunii martie, Bogdan Pîrlog, procuror militar la Parchetul Militar București s-a autosesizat în acest caz. Însă, potrivit dispozițiilor legale, acesta nu avea competența funcțională după calitatea persoanei, nefiind vorba de militari implicați, așa că a declinat dosarul la DNA. Nereguli găsim şi la case mai mari. În Statele Unite, Agenţia Federală de Management al Urgenţelor a oferit, fără licitaţie, un contract de 55 de milioane de dolari pentru măşti de protecţie unei companii care nu s-a mai ocupat până acum de producerea sau achiziţionarea de echipamente medicale şi care vinde măştile statului la suprapreţ. În Bangladesh şi Columbia, ajutoarele alimentare oferite celor săraci au reprezentat o ocazie pentru oficialii locali să obţină profituri ilicite.