Stirile National TV
Românii își vor putea cumpăra vechime în muncă
Românii își vor putea cumpăra vechime în muncă! Șeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, a anunțat că persoanele care au vârsta de pensionare, dar au stagiu incomplet de cotizare pot cumpăra vechime în limita a şase ani.
IONEL DANCĂ, șeful Cancelariei premierului
"Este un domeniu foarte important, în domeniul pensiilor, care vine să repare o nedreptate pentru pensionarii care din diverse motive au stagiul de cotizare incomplet sau nu pot face dovada stagiului complet de cotizare. Practic, o persoană care în momentul de față nu are stagiul minim de cotizare de 15 ani, dar are vârsta de pensionare sau lipsesc nişte ani de contribuţii din stagiul complet de cotizare de 35 de ani, după adoptarea acestei ordonanțe de urgență, pot încheia un contract de asigurări sociale pentru plata contribuţiilor sociale pentru perioadele respective, nivelul contribuțiilor sociale care vor fi plătite va fi la nivelul salariului minim brut pe economie."
Plata contribuţiei se poate face într-o singură tranşă sau în tranşe lunare, până la 31 august 2021. Ionel Dancă a mai precizat că în cazul persoanelor ale căror carnete de muncă au fost pierdute sau sunt deteriorate, perioadele de stagiu de cotizare realizate în sistemul public de pensii anterior datei de 1 aprilie 2001 ar putea fi valorificate în baza informaţiilor din arhiva electronică de la casele de pensii publice, dacă acestea sunt complete.