Stirile National TV
S-a stins din viață jurnalistul Doru Dinu Glăvan
S-a stins din viață jurnalistul Doru Dinu Glăvan, președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România. Reputatul om de presă a murit la Reșița, orașul său natal, în urma unor complicații generate de infectarea cu coronavirus. În vârstă de 75 de ani, Doru Dinu Glăvan a intrat în presă de foarte tânăr. În 1965, la 19 ani, devine corespondent al foarte răspânditului ziar „Sportul popular", cunoscut mai târziu sub numele de „Gazeta sporturilor". În curând, este angajat cronicar sportiv al postului național de radio, continuând să publice și în presa scrisă. Calitățile sale de reporter sunt unanim recunoscute și apreciate, motiv pentru care Radio București l-a trimis să transmită și să comenteze Jocurile Balcanice, Campionatele și Cupele Mondiale de atletism, natație și gimnastică, Jocurile Olimpice de Iarnă de la Sarajevo. Din iniţiativa sa a luat ființă, în 1996 Radio Reșița care în câţiva ani ajunge cel mai important post regional de radio, cu cea mai mare audiență. Doru Dinu Glăvan, care și-a câștigat aprecierea unanimă atât a radio-ascultătorilor, cât și a specialiștilor din domeniu, era la al treilea mandat de președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.
prin telefon PETRE RĂCĂNEL, membru U.Z.P.R.
"S-a stins iubitul nostru preşedinte domnul Doru Dinu Glăvan, un adevărat preşedinte şi un titan al presei. Nu voi aminti de trecutul său profesional pe care toată lumea îl cunoaşte. Ceea ce trebuie să ne amintim cu adevărat este profesionalismul, dedicaţia, contribuţia pe care a avut-o în presă şi în radio."
Sub conducerea lui Doru Dinu Glavan, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România a ajuns până la statutul de cea mai mare organizaţie din țară, pentru care a reușit să obțină statutul de „Uniune de creație de utilitate publică" și căreia i-a dedicat activitatea sa neobosită, până în ultima clipă. Dumnezeu să-l odihnească în pace!