Stirile National TV
Salvatorii au revenit acasă
Salvatorii români care au plecat în Franța au revenit acasă! Cei 77 de pompieri români au acționat timp de o săptămână în sprijinul autorităților franceze pentru stingerea incendiilor de pădure. Misiunile s-au desfășurat în condiții meteorologice deosebite și au constat în identificarea și lichidarea focarelor ascunse, precum și protejarea locuințelor aflate în vecinătate, de posibile alte focare existente. Ajutorul pe care România l-a acordat autorităților franceze a venit în baza solicitării de asistență internațională formulată de guvernul Republicii Franceze prin Mecanismul European de Protecție Civilă. O parte dintre pompierii români au revenit în țară cu o aeronavă a Ministerului Apărării Naționale, iar ceilalți salvatori, împreună cu tehnica de intervenție, au ajuns pe cale terestră.