Stirile National TV
Șantajiștii, condamnați cu suspendare
Fostul rector al Academiei de Poliţie ”Alexandru Ioan Cuza”, Adrian Iacob, şi fostul prorector Petrică-Mihail Marcoci au fost condamnaţi definitiv, la trei ani de închisoare cu suspendare, de instanța Înaltei Curți, în dosarul șantajării jurnalistei Emilia Şercan. Celor doi li s-au interzis, timp de trei ani, mai multe drepturi cetățenești și, de asemenea, sunt obligaţi să presteze 120 de zile de muncă în folosul comunităţii. Totodată, trebuie să îi achite jurnalistei daune morale în valoare de 80.000 de lei. Iacob și Marcoci au fost trimişi în judecată, de procurorii DNA, sub acuzația de instigare la șantaj. Ei l-ar fi încurajat pe un coleg să-i trimită Emiliei Șercan mesaje de ameninţare, pentru a o face să oprească investigaţiile referitoare la plagiatele din cadrul Academiei de Poliție. Cu ocazia condamnării definitive a celor doi, Emilia Șercan a prezentat mesajul primit în 2019, în care era amenințată cu moartea. ”Trimitem acest mesaj cu scopul de a preveni ce va urma, totul depinde de tine. Opreşte toate activităţile pe care le ai în desfăşurare, dacă nu vrei să urmeze calvarul. Vrei să ajungi ca Elodia? O să îţi tăiem picioarele şi mâinile”, este mesajul primit de jurnalistă. Șercan susţine că pedeapsa primită de cei doi este prea mică în raport cu gravitatea cazului și că încurajează alte manifestări asemănătoare.