Stirile National TV
Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului
Sfânta Maria Mică, o mare sărbatoare creștină, celebrată, astăzi, la fel ca în fiecare an, pe 8 septembrie Naşterea Maicii Domnului a fost cinstită în toate bisericile, prin slujbe și rugăciuni. În popor, sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului este respectată cu sfințenie. În credința populară, nu se fac treburi gospodăreşti, nu se spală rufe, nu se face curăţenie în casă, altfel, omul atrage răul asupra sa și asupra casei. Se spune că în această zi sunt ascultate mai ales rugăciunile femeilor care vor să aibă copii şi ale celor însărcinate, pe care Maica Domnului le va ajuta să aibă o naştere uşoară. Cei care vor să se căsătorească, se roagă în această zi la Maica Domnului, ca să-şi găsească perechea potrivită. Astăzi, peste 2,2 milioane de români, care poartă numele Sfintei Fecioare, își sărbătoresc onomastica. Nașterea Maicii Domnului, Intrarea în biserică, Buna Vestire şi Adormirea Maicii Domnului, sunt cele patru mari sărbători creştine închinate Fecioarei Maria, Născătoarea de Dumnezeu.