Stirile National TV
Sărbători îndoliate
Sicriul cu trupul neînsuflețit al artistului Victor Socaciu, depus la Sala Palatului din București! Potrivit anunțului familiei, cei care doresc să-i aducă un ultim omagiu sunt așteptați. Între timp, mesajele de condoleanțe continuă să curgă, după decesul îndrăgitului interpret de muzică folk. Victor Socaciu a încetat din viață, chiar în ziua de Sfântul Ștefan, la vârsta de 68 de ani. În 2017, artistul a fost invitatul special al Corinei Chiriac, la emisiunea ”Opriți timpul”, la Național TV. El a fost prezent în platou împreună cu trupa sa, ”Biroul Executiv”.
VICTOR SOCACIU, artist ”În primul rând, înainte de a avea chitara pe la 14 ani, taică-miu și cu un unchi de al meu mi-au cumpărat cea mai ieftină chitară de pe piață. Costa 329 de lei, era din placaj și pe ea am învățat, de la un om de pe stradă, un tânăr, pe care l-am și depășit într-o săptămână, fiindcă așa de mult mi-a plăcut instrumentul. Dar, până să ajung la instrument, muzica avea o penetrație formidabilă în sufletul meu.”
Victor Socaciu a fost căsătorit de patru ori. Prima soție a fost Doina, apoi a urmat căsătoria cu actriţa Cornelia Pavlovici, alături de care a trăit 12 ani. Împreună cu a treia soție, Marina Almăşan, a avut o căsnicie de 16 ani. După divorțul de Marina, Victor Socaciu s-a căsătorit, în 2016, cu Brândușa Simion, care i-a fost impresară. Din păcate, ultimii ani au fost marcați de boală. În 2009 a fost supus unui transplant de rinichi, iar, în aprilie, anul acesta, a fost bolnav de COVID-19. În ultimele luni, starea i s-a agravat. La momentul decesului, era internat, de mai bine de o lună, în Spitalul ”Carol Davila” din București. Regretatul artist a lăsat în urma sa multe melodii, dar și trei copii care îi poartă cu mândrie numele. Victor Socaciu a fost lansat Adrian Păunescu, la Cenaclul Flacăra. În 2008 a devenit deputat PSD, iar, în 2018, consul la Montreal. Artistul rămâne în memoria tuturor, ca interpret și compozitor de muzică folk, realizator de emisiuni de televiziune, fost parlamentar și fost diplomat.