Stirile National TV
Scandal în piaţa Berceni
Scandal în piaţa Berceni Olteniţei din sectorul 4 al Capitalei. Comercianţii au făcut un lanț uman pentru ca primăria să nu le dezafecteze construcţiile. Aceştia acuză funcţionarii publici de fals în acte şi susțin că dispoziția primarului este ilegală pentru că au autorizații de construcție permanente. Inițial, o echipă de intervenție de la compania de apa a vrut să oprească alimentarea, însă muncitorii au fost opriți de oameni. Reprezentanții primăriei, poliția locală și o echipă de la compania de distribuție a energiei electrice au venit să decupleze chioșcurile. Comercianții s-au opus însă.
VOXURI
Contactat de redacţia noastră de ştiri, edilul sectorului 4, Daniel Băluţă a reacţionat într-un comunicat, spunând că cele patru chioşcuri sunt construcţii provizorii, iar ocupanții acestor spații comerciale au încheiat contracte cu administratorii Pieței Berceni, nu cu primăria. Edilul precizează că existenţa chioşcurilor blochează desfăşurarea unor lucrări de utilitate publică, vizând extinderea şoselei, mărirea numărului de locuri de parcare, înlocuirea reţelelor subterane şi reamenajarea zonei. "Primăria nu poate opri o lucrare de o asemenea anvergură, doar pentru că cineva vrea să ocupe în totală ilegalitate un amplasament, se mai spune în comunicat. Edilul Daniel Băluţă mai afirmă că primăria Sectorului 4 va încerca să-i relocheze pe comercianţi, dacă are posibilitatea.