Stirile National TV
Şcoala online, misiune grea
Şcoala online, misiune grea în vremea pandemiei, pentru elevi, părinţi şi profesori. În prezent, peste jumătate din școlile și grădinițele din România se află în scenariile roșu și galben. Un milion de copii fac şcoala exclusiv online, ceea ce înseamnă griji în plus şi pentru părinţi, avertizează Ramona Ioana Bruynseels, candidat PPUSL la Senat, dar şi mamă a două fetiţe.
RAMONA IOANA BRUYNSEELS, candidat Senat, PPUSL
"Dezastru, este dezastru pe lângă declarațiile totalmente neinspirate ale celor care conduc acum domeniul educației, ceea ce se întâmplă pe teren este îngrozitor. Deci, dacă înainte, în aprilie am avut 900.000 de copii care nu au avut acces la educația online, acum, unii copii au primit tablete și nu au electricitate si nu au internet. Profesorii nu sunt pregătiți și nu sunt motivați să facă așa cum ar trebui educația online și uite așa este un dezastru. Părinții sunt tensionați și s-a mutat asupra părinților această povară a educației acasă, ceea ce este foarte greu atunci când ai un serviciu, când ai griji, când trebuie să faci mâncare, când trebuie să faci curat, când trebuie să îți asiguri liniștea familiei și în plus mai trebuie să te ocupi și tot tu ca părinte de copilașii pe care îi ai acasă și din punctul de vedere al educației."
Ramona Ioana Bruynseels consideră că autoritățile trebuie să se implice mai mult pentru a asigura un proces educativ de calitate.