Stirile National TV
Se recomandă plafonarea preţurilor pentru unele produse
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor cere plafonarea preţurilor produselor din coşul minim de consum.
COSMINA STOIAN, reporter
„ANPC a declarat într-un comunicat de presă că, în contextul pandemiei declanşate de noul coronavirus şi a decretării stării de urgenţă pe întreg teritoriul României, există o creştere substanţială a cererii pentru anumite produse comercializate pe piaţă, aşa că propune măsura plafonării preţurilor pentru a preveni comportamentele comerciale incorecte sau ilegale şi posibilele creşteri substanţiale de preţuri.”
În egală măsură, ANPC propune ca în magazinele de retail să se impună aplicarea unor limite privind cantităţile din acelaşi produs vândute unei singure persoane. Această măsură trebuie luată pentru a permite accesul tuturor consumatorilor la respectivul produs şi pentru a preveni eventuale probleme în aprovizionare. Plafonarea prețurilor ar urma să fie făcută pe o perioadă determinată.
Totodată, Asociația Națională a Comercianților Mici și Mijlocii din România solicită autorităților ca micile magazine să rămână deschise și să nu le fie restricționată activitatea. Unul dintre motivele menționate este acela că, în timpul pandemiei, magazinul de cartier este foarte important pentru ca oamenii să evite aglomerația diin marile hipermarketuri. Între măsurile de sprijin cerute se numără amânarea plății contribuțiilor sociale ca CAS și CASS, amânarea cu două luni a depunerii declarațiilor fiscale sau rambursarea rapidă a TVA. Măsurile pot constitui un sprijin în această perioadă dificilă din punct de vedere social și economic.