Stirile National TV
Sf. Maria Mare, tradiții și obiceiuri
Zi importantă pentru creştin-ortodocşi! Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare, ocrotitoarea marinarilor, este una dintre cele mai mari sărbători din an. Sfânta Fecioară Maria este prăznuită, în chip special, de mai multe ori în cursul anului bisericesc, prin praznice care cinstesc nu numai adormirea sau trecerea ei la cele veşnice, ci şi naşterea, dar şi unele minuni săvârşite prin puterea ei, după plecarea din viaţa aceasta. În popor, Adormirea Maicii Domnului este considerată ziua care desparte lunile călduroase de cele reci. Cum se întâmplă cu mai toate sărbătorile religioase, și sărbătoarea Sfintei Marii este însoţită de obiceiuri, tradiții și superstiții.
ROXANA DUMITRICĂ, reporter "De Sfânta Marie Mare, în Transilvania, există obiceiul ca femeile măritate să ducă la biserică, dis de dimineaţă, fructe din recolta de struguri şi de prune, pentru a fi sfinţite de către preoţi şi împărţite apoi credincioşilor. De asemenea, în alte zone, fetele care doresc să se mărite repede îşi pun busuioc proaspăt sub pernă, pentru a-şi visa jumătatea. Despre această zi se consideră că are o putere magică foarte mare, fapt pentru care plantele de leac, culese de către tinerele necăsătorite, au forţa de a vindeca diferite boli."
Tot în ziua de Sfânta Maria Mare, femeile însărcinate se roagă la Maica Domnului să le protejeze pe toată durata sarcinii şi să le ajute să nască prunci sănătoşi. Fetelor le este interzis să îşi taie părul şi să-l arunce la gunoi. De asemenea, este interzis scăldatul în ape curgătoare. Tradiţia nu-i uită nici pe cei care au părăsit această lume, astfel că în dimineaţa de 15 august se tămâiază mormintele şi se dă de pomană pentru sufletele celor răposaţi. Din 15 august se deschide şi sezonul nunţilor, care durează până la intrarea în postul Crăciunului. Bătrânii satelor transilvănene cred şi în zilele noastre, că, dacă în ziua de Sfânta Marie Mare înfloresc trandafirii, toamna va fi una lungă şi călduroasă.