Stirile National TV
Șicanare mortală
Anchetă penală, după ce un om a murit în urma unei șicanări în trafic, în județul Teleorman! Potrivit polițiștilor, un bărbat de 60 de ani a murit, după ce duba în care se afla a fost prinsă între două camioane, în timpul unei șicanări în trafic, pe E 70. Șicanarea între șoferul dubei și șoferul unui autotren ar fi început la ieșirea din Alexandria spre București. Omul aflat la volanul dubei, în care se afla și tatăl acestuia, ar fi fost amenințat prin stație, de șoferul camionului, că „va fi scos de pe șosea”. Accidentul s-a produs la mai puțin de 10 minute de la amenințarea lansată prin stație. Șoferul dubei ar fi încercat să depășească unul dintre camioane, care a frânat brusc, iar impactul nu a putut fi evitat. Duba a fost lovită, apoi, din spate de un alt mastodont. Cei doi șoferi de camion ar fi tată și fiu, iar, în accident, a murit tatăl șoferului dubei, pasager pe scaunul din dreapta. După accident, cei trei conducători auto s-au luat la bătaie, chiar sub ochii polițiștilor care au intervenit la fața locului. Deocamdată, se fac cercetări pentru elucidarea circumstanțelor producerii accidentului. Vinovatul ar putea răspunde penal pentru omor calificat.