Stirile National TV
Simbol atacat
Continuă seria reacţiilor după momentele de tensiune din Valea Uzului, unde românii au venit să îşi comemoreze eroii. Ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu a avut o convorbire telefonică cu omologul său din Ungaria, Péter Szijjártó. Şeful diplomaţiei române i-a cerut acestuia din urmă să transmită un mesaj foarte foarte clar comunității maghiare de a evita confruntările. În acelaşi timp, Teodor Meleșcanu a dat asigurări că sunt luate măsurile necesare pentru a evita escaladarea nedorită a situației. De unde a pornit însă totul, ne spune Cătălin Ivan, preşedintele ADN. După ce a văzut fotografiile crucilor acoperite cu saci de gunoi, apărute în spaţiul public, tânărul politician s-a deplasat la cimitirul din Valea Uzului, unde a depus o coroană de flori, la mormintele eroilor.
prin telefon: CĂTĂLIN IVAN, preşedinte, Alternativa pentru Demnitate Naţională
"Jandarmeria ne-a rugat să nu ne apropiem de cimitir pentru că era un lanţ format din maghiari, ca să evităm orice fel de violenţe, să stăm la distanţă. Era evident că nimeni nu îşi dorea o ciocnire cu etnicii maghiari. S-a spus că erau ultraşi cei care doreau să vandalizeze mormintele etnicilor maghiari, nici vorba de aşa ceva, se cântau cântece patriotice, oamenii aşteptau în linişte. Oamenii veniseră acolo să îi comemoreze pe cei care şi-au dat viaţa pentru ţară, nu să intre în conflict cu etnicii maghiari. Am stat între ei, am participat la slujba religioasă, am fost in momentul cel mai tensionat al evenimentului, când trebuia să se intre şi poarta era blocată, nu au existat violenţe. Propaganda maghiară cum că românii s-au dus acolo să vandalizeze cimitirul este una extrem de falsă şi dăunătoare pentru că alimentează o tensiune care nu există de fapt."
În timp ce joi seara Jandarmeria a confirmat că nu au existat violențe între participanți sau între participanți și forțele de ordine, vineri, a fost deschis un dosar penal și se fac cercetări pentru distrugere, au anunţat reprezentanții instituţiei. Totul, după ce liderul grupului UDMR din Camera Deputaților, Korodi Attila, a declarat că maghiarii au fost agresaţi.
KORODI ATTILA, deputat, UDMR
"Inspectoratul de stat în Construcţii, Ministerul Culturii, Ministerul Apărării spun că acolo au fost montate ilegal cruci care nu pot fi acceptate. Ieri acolo a fost un lanţ viu, paşnic, care a dorit să arate că, da, dacă până acum nimeni nu era interesat de Valea Uzului, haideţi să lasăm ca legea să definească valoarea dreptăţii. Au venit dinspre Dărmăneşti foarte mulţi huligani care ne-au scuipat, au aruncat cu pietre, s-au îmbrâncit cu jandarmii foarte mult."
Conform Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, în cimitirul internațional sunt înhumate rămășițele a peste 1100 de militari de diverse naționalități, români, maghiari, ruși, italieni, sârbi, austrieci şi germani. Recent, primăria din Dărmăneşti a ridicat într-o parte a cimitirului o troiţă ortodoxă şi 52 de cruci. La scurt timp, în spaţiul public au apărut imagini cu crucile militarilor români acoperite cu pungi negre. Chiar dacă au dispărut imediat, poliția județului Bacău a deschis dosar penal pentru distrugere.