Stirile National TV
Sindicaliștii din Sănătate, nemulțumiți de impunerea testelor periodice contracost pentru depistarea coronavirusului
Sindicaliștii din sistemul sanitar nu sunt de acord cu ordinul ministrului Sănătății, care va impune testarea periodică a personalului medical nevaccinat și obligativitatea suportării costurilor din buzunarul angajaților testați. Reprezentanții Sindicatului Promedica, U.S.M.R., Alianței Medicilor și Federației Hipocrat solicită revenirea asupra acestei decizii, pe motiv că încalcă drepturile salariaților din sistemul medical. Ei susțin că toate aceste costuri privind testarea ar trebui suportate de angajator. Reacția sindicaliștilor din sistemul sanitar vine după anunțul făcut, săptămâna trecută, de ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, privind definitivarea ordinului ce va impune testarea periodică a personalului medical nevaccinat, dar și obligativitatea plății testelor. La sfârșitul săptămânii trecute, Federația ”Solidaritatea Sanitară” a precizat printr-un comunicat de presă că obligarea la testarea periodică, pe costurile personale, a lucrătorilor din sănătate care au imunitate constituie un abuz. Reprezentanții sindicatelor spun că unele cadre medicale vor să atace în instanță ordinul ministrului Sănătății.