Stirile National TV
Spiritul Indiei, în Capitală
Spiritul Indiei a ajuns în România! Bucureștenii au avut parte de un spectacol de neuitat la Teatrul de pe Lipscani. Șase dansatoare din India au urcat pe scenă și au interpretat Odissi, unul din cele opt stiluri de dans clasic, care își are originea pe coasta de est a Indiei.
AMBIANȚĂ
Acest dans se bazează pe o tehnică elaborată, ce îmbină rigoarea matematică și spontaneitatea expresivă.
IULIA NĂLĂȚAN, organizator: "Dansul Indian e cel pe care îl văd în filme - bollywood, însă India are multe stiluri de dans clasic și dansul străvechi cum este și acesta. E cu totul fascinant, e nou pentru publicul din România."
AMBIANȚĂ (dans)
Dincolo de frumusețea costumelor și a podoabelor ce încântă ochii, spectatorul a descoperit emoții universale, încântare pentru minte și suflet.
VOX: "E prima noastră vizită în România și sperăm ca oamenii din România să iubească acest dans."
VOX: "La Bază, Odissi e originar din Estul Indiei, este un dans practicat în interiorul templelor și cu timpul, ușor, ușor a fost dezvăluit și publicului și cu timpul a devenit un dans foarte popular."
AMBIANȚĂ (dans)
În zilele următoare, vor mai fi spectacole de dans Odissi la Brașov, Cluj-Napoca și Constanța.