Spital cu probleme penale



În paralel cu controlul dispus de ministrul Sănătății la Spitalul Municipal din Slobozia și cu ancheta internă, polițiștii investighează și ei cazul. Nu este însă, singurul caz grav în care este implicat spitalul din Urziceni. Vă avertizăm că urmează informații cu impact emoțional. Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița anchetează cazul unui bărbat, în vârstă de 32 de ani, care a murit acasă, la scurt timp după ce fusese consultat şi tratat în unitatea sanitară din Urziceni. Conform comunicatului transmis de IPJ Ialomița, în 31 iulie, în jurul orei 05.00, ”poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Fierbinţi Târg au fost sesizaţi, prin apel la 112, cu privire la faptul că un bărbat de 32 de ani, din localitatea Fierbinţii de Jos, ar fi decedat în locuinţa sa”. La fața locului s-au deplasat un echipaj de poliție și unu echipaj de la Ambulanță. Cadrele medicale au constatat decesul bărbatului, iar trupul neînsuflețit a fost transportat la Medicină Legală pentru necropsie. Din verificăril a reieşit că pacientul s-ar fi prezentat, în cursul nopţii trecute, la o unitate medicală din Urziceni, unde a primit îngrijri medicale, ulterior, revenind la domiciliu, unde a decedat, se mai arată în comunicat. Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă şi neglijenţă în serviciu. Cazul gravidei care a născut pe trotuarul din fața spitalului din Urziceni a provocat o reacție rapidă din partea Ministerului Sănătății. Ministrul Alexandru Rafila a anunțat că, în urma controalelor vor fi aplicate sancțiuni și a precizat că așteaptă demisia managerului unității sanitare. Totodată, el a lnasat un apel către cadrele medicale, de a le acorda asistență tuturor pacienților, cu empatie și grijă.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Don Matteo
Comedie

Don Matteo

Acțiunea se învârte în jurul lui Matteo (Terence Hill), un preot catolic din orășelul Gubbio din Italia, care este recunoscut pentru talentul său în investigarea infracțiunilor locale. Matteo este o persoană înțeleaptă și respectată, care ascultă și înțelege problemele oamenilor, vrând mereu să ajute.

vezi detalii
Suflete tradate 2
Drama

Suflete tradate 2

Povestea a două verișoare, Rashi și Gopi, complet diferite una de cealaltă, care, în urma căsătoriei, locuiesc în aceeași casă, împreună cu familia extinsă.

vezi detalii
Anupamaa
Drama

Anupamaa

Anupamaa a sacrificat mult pentru a deveni o soție loială, o noră devotată și o mamă iubitoare. Dar a primit, în schimb, doar lipsă de respect din partea tuturor. După ce realizează situația în care se află, Anupamaa decide să-și trăiască viața în condițiile ei.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook