Stirile National TV
Sport, de 1 Iunie
Activităţi sportive pentru copii, cu prilejul zilei de 1 Iunie, la Clubul Sportiv din Chitila! Ca în fiecare an, Primăria Chitila pune în practică acțiuni menite să-i determine pe cei mici să-şi descopere pasiunea pentru sport şi să înveţe să adopte un stil de viaţă sănătos.
FLORINA ILICEA, reporter ”De ziua copiilor, cei mici sunt încurajați, aici la Clubul Sportiv din Chitila să se distreze practicând un sport. Spre exemplu, prin proiectul Play Makers, care a luat naștere cu ajutorul Federației Române de Fotbal, fetele sunt încurajate să joace fotbal.”
VOX ”- E un joc tare, tare, cu colegele mele, Anuța, și eu declar fotbalul pentru cinci stele. - Nu credeți că e un sport de băieți. Adică, vi se pare ok să joace și fetele? - Da, mie mi se pare și de băieți și de fete.”
VOX ”E un eveniment binevenit pentru cei mici, ne bucurăm că putem să luăm parte. Cea mare practică volei și vrea la fotbal, de astăzi, din ce am văzut.”
Oferta clubului este una foarte bogată. Include, atât fotbal, cât și karate, volei, rugby şi chiar sportul minţii, şahul.
VOX ”- E extraordinar! - Ați venit cu cei mici aici? - Da, cu nepoțelul! Este la cursul de karate.
ANDREEA NĂSTASE, director, Clubul Sportiv Chitila ”Practic, antrenorii sunt angajați ai clubului, care desfășoară activitate cu copiii, iar copiii nu plătesc taxe. Bineînțeles, prioritate au copiii care locuiesc sau învață în orașul Chitila.”
Copiii prezenți la eveniment au primit câte o medalie, ca simbol de încredere în viitorii campioni.