Stirile National TV
Sprijin financiar de la stat, pentru plata facturilor la energie și gaze
Preţurile la energie electrică vor suferi creşteri semnificative, din această iarnă. O spune chiar premierul Florin Cîțu. Potrivit Institutului Naţional de Statistică, în iulie, prețul energiei electrice a crescut, deja, cu 24,6%, iar cel al gazelor naturale, cu 20,5%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Vestea bună este că, atât familiile cu venituri mici, cât şi cele cu venituri medii, ar putea beneficia de ajutoare de la stat, pentru a putea suporta cheltuielile. Guvernul are în vedere mai multe soluții.
FLORIN CÎȚU, premierul României ”Sunt soluții pentru termen scurt, pentru această iarnă, de fapt din această toamnă începând, și soluții pentru termen mediu și lung. Pentru termen mediu și lung, soluțiile sunt investițiile. Nu există altă soluție. Prețurile, dacă este această problemă, s-ar putea să aibă impact pentru foarte multe familii din România, familii cu venit mediu și atunci trebuie să găsim o soluție pentru această iarnă.”
Premierul a declarat că prețurile pot scădea doar dacă în România există o piață concurențială, subliniind că este o diferență foarte mare de la liberalizare la piață concurențială. Consumatorii vulnerabili vor fi protejați prin lege. Un act normativ în acest sens ar urma să intre în vigoare în octombrie 2022, dar șeful Guvernului vrea ca legea să fie aplicată mai devreme, de la 1 ianuarie. Deocamdată, legea este în stadiul de proiect, aflat în dezbaterea Parlamentului.
FLORIN CÎȚU, premierul României ”Este un risc real de a avea o creștere a prețurilor la iarnă și atunci am cerut și Ministrului Energiei, dar voi avea o discuție și în coaliția de guvernare, să grăbim legea consumatorului vulnerabil.”
Potrivit proiectului de lege ce vizează consumatorii vulnerabili, ajutorul financiar pentru încălzirea locuinţei va fi de 250 de lei lunar pentru gaze naturale, 500 de lei lunar pentru energia electrică şi 160 de lei lunar pentru combustibili solizi şi petrolieri. Limita maximă de venit până la care o persoană poate beneficia de ajutoare pentru încălzire este de 810 de lei de persoană în cazul familiilor şi 1.445 de lei, în cazul persoanelor singure.