Stirile National TV
Sprijin pentru antreprenori, prin Start-Up Nation
Sprijin pentru antreprenori! Noua ediție a programului Start-Up Nation va fi structurată pe două componente. Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului a organizat două sesiuni de consultare pentru definitivarea procedurii de implementare a programului Start-Up Nation România – ediția 2024, la care au participat 15 membri ai Comitetului Consultativ pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii și, respectiv, peste 60 de reprezentanți ai firmelor de consultanță. Ambele evenimente au fost prezidate de ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Ștefan-Radu Oprea. Pilonul I se adresează persoanelor sub 30 de ani și vizează pregătirea antreprenorială pentru 25.000 de tineri, dintre care cel puțin 10% vor fi de etnie romă. Pilonul II, în schimb, își propune formarea competențelor antreprenoriale pentru un număr de 4.600 de persoane care au domiciliul în regiunile mai puțin dezvoltate ale țării. Acesta se adresează persoanelor cu vârste cuprinse între 30 și 35 de ani și celor care au statut de persoană inactivă - șomeri sau persoane dezavantajate pe piața muncii, fără limită de vârstă.