Stirile National TV
Stâna de Vale, perla Apusenilor
Strat consistent de zăpadă, aer curat de munte, peisaj de basm, trasee turistice, multe posibilități de practicare a sporturilor de iarnă și de mișcare în aer liber, precum și de tratament! Toate, le găsiți la pachet, în stațiunea bihoreană Stâna de Vale.
MIRELA MARTIN, recepționeră hotel „Stațiunea Stâna de Vale este considerată perla Munților Apuseni. Este situată la 1.100 m altitudine. Avem turiști care vin din toată țara, din toate colțurile țării și chiar și din străinătate. Avem bază de tratament cu spa și masaj și saună, bar, restaurant.”
În stațiunea Stâna de Vale din Masivul Vlădeasa sunt amenajate două pârtii de schi, cu o lungime însumată de 1.360 de metri, o pârtie pentru schiorii începători dotată cu bandă de urcare, o pârtie de săniuș destinată copiilor și trei tuneluri de tubing.
VOX „Din 2000 vizitez Stâna de Vale. Stau câte o lună, o lună și ceva, în fiecare an. Condițiile sunt extraordinare, bucătăria este tradițional românească și îmi place foarte mult.”
VOX „Îmi place să vin la Stâna de Vale pentru că este zăpadă și mă pot juca foarte frumos.”
MIRELA MARTIN, recepționeră hotel „Noi îi așteptăm cu drag pe turiști, credem că depunem tot efortul ca turiștii noștri să se simtă bine.”
Turiștii dornici de aventuri prin paradisul zăpezii pot face plimbări cu ATV-ul sau snowmobilul. În stațiune există și un centru de închiriere a echipamentelor sportive. De asemenea, pot fi închiriate ATV –uri, snowmobile și sănii.