Stirile National TV
Stela Vesa și explozia de culoare
Stela Vesa, o artistă cu imaginație mereu tânără, membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România, a Grup D`art Escola Spania și a International Association of Art UNESCO, a fost invitată de Galeria Gaudi din Madrid să-și prezinte lucrările la Art Viena 2022, expoziția internațională de artă găzduită de Palatul Schönnbrunn, fosta reşedinţă de vară a Habsburgilor. Feria Internacional de Arte Contemporaneo Art Viena s-a bucurat, timp de trei zile, de cadrul fastuos al încăperilor imperiale, în care au locuit vremelnic Maria Tereza și Franz Josef. ”Baricadele misterioase”, ”Lecția de muzică”, ”Salonul de biliard”, ”Muza cu nuferi”, ”Muza cu vioara” sunt lucrările prezentate de pictorița bihoreană la Art Viena 2022.
prin telefon: STELA VESA, artist plastic ”Picturile mele sunt legate stâns de eul meu și de trăirile mele personale. Inspirațiile mele sunt diverse. În primul rând, personajul uman îl consider foarte important, prin trăirile lui, prin sentimentele lui, prin tot ce se moștenește ancestral de la moși-strămoșii noștri. Am creat o serie de muze, acestea înglobând în ele sentimentul de iubire și de păstrare a respectului de sine, de iubirea de oameni și iubirea de sine.”
Universul pictural al Stelei Vesa este plin de savori, este unul seducător, în care se regăsesc flori, păsări, nori, perle, flauturi fermecate, pălării sau bijuterii.