Stirile National TV
Surprize la Opera Comică
Toamna vine cu surpize pentru cei mici! La Opera Comică din Capitală, copiii pot urmări Annie, în acest weekend. Annie este o fetiță orfană curajoasă, care reușește să-și găsească un cămin și să cucerească inimile tuturor în stagiunea 2023/2024, într-un spectacol de poveste realizat de regizoarea Antoaneta Cojocaru.
MĂDĂLIN GURUIANU, organizator, Opera Comică
"Am început cu premiera toamnei Annie, un muzical adus direct de la Londra care se joacă în exclusivitate la Opera Comică pentru copii și ne pregătim pentru Lacul Lebedelor, o altă super premieră de balet pentru prima dată în România, o adaptare pentru copii al celebrului balet a lui Ceaikovski, între timp mai facem Târgul Vrăjitoarelor, Noaptea Vrăjitoarelor, mai avem foarte multe evenimente de tip bebe fest, spectacole pentru copii, atât pentru cei cu 0-3 ani, dar și pentru cei mai mari, Anotimurile lui Vivaldi, Haidi. Sunt foarte multe titluri."
Teatrul și interacțiunea cu ceilalți, dar și cu limbile străine contribuie la dezvoltarea celor mici, ne spun specialiștii în domeniu.
ALINA GÂNJ, manager, proiecte educaționale
"Îi ajută pe copii să își dezvolte vocabularul, îi ajută să își dezvolte abilitățile de ascultare. Ei trebuie să fie foarte atenți la diferențele de limbaj din cadrul pieselor astfel încât urechiușele lor devin tot mai antrenate pentru o limbă străină, dezvoltă expresivitatea pentru că sunt expuși la un limbaj nou, la un limbaj expresiv pe care ei apoi îl pot folosi atât în limba română și într-o limbă străină."
Organizatorii promit că spectacolul îi va bucura pe cei mici și pe cei mari, deopotrivă.