Stirile National TV
Suspiciune de atac cibernetic asupra platformei IMM Invest, imediat după lansare
Platforma IMM Invest, anunţată cu surle şi trâmbiţe de guvern, nefuncţională chiar la lansare! Platforma unde IMM-urile pot accesa credite garantate, ca parte a planului de repornire a economiei, s-a blocat la jumătate de oră după ce a fost inaugurată. În primele momente, s-au înregistrat peste 200 înscrieri pe secundă. Ministrul de Finanţe, Florin Cîțu, acuză un atac cibernetic. Într-o postare pe Facebook, ministrul explică: "Probabil aceleași personaje care aruncă cu noroi în tot ceea ce face guvernul au atacat site-ul IMM INVEST. Nici eu și nici românii onești care au acum nevoie de aceste resurse nu ne așteptam la o asemenea ticăloșie. Nicio problemă. Continuăm. Mergem înainte. Aflăm cine este în spatele acestui atac și îi voi prezenta public. De un lucru vă asigur pe toți. Pe perioada cât site-ul nu funcționează nu se înregistrează nimeni în acest program. Nu permit nicio șmecherie”, a scris Florin Cîțu. Prin noul program al guvernului, firmele mici și mijlocii, precum și microîntreprinderile, vor putea accesa linii de credite și împrumuturi pentru investiții, prin schemele de ajutor derulate de Ministerul Finanțelor Publice. Potrivit informației transmise, astăzi, de Dumitru Nancu, director general al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii, S.T.S. și compartimentul specializat al S.R.I. vor gestiona www.imminvest.ro, iar data deschiderii aplicației va fi comunicată în scurt timp. El a precizat că nu are o confirmare oficială a unui atac cibernetic, existând doar doar suspiciuni. Programul asigură o finanţare rapidă, fără costuri de finanţare şi de garantare, 40. 000 de întreprinderi mici şi mijlocii sunt aşteptate în programul guvernamental de finanţare. Plafonul maxim de garantare alocat este de 15 miliarde lei. Înscrierea în program se face pe site-ul imminvest.ro.