Stirile National TV
Târguri de toamnă, în București
Bogăția roadelor toamnei, la târgul tradițiilor românești de brumar organizat, în acest weekend, în Parcul Unirii din București! Așa cum îi stă bine unui astfel de târg, de aici nu lipsesc produsele realizate de mâinile pricepute ale meșterilor populari.
VOX ”Invităm pe toată lumera să vină să ne viziteze și să guste din produsele expuse. Preparate din carne, preparate la ceaun, dulcețuri, dulciuri de casă, prăjituri, cornuri cu rahat, lămâiță, tot felul de prăjituri cu cremă sau fără.”
VOX ”Bineînțeles, mititei, pastramă, pomana porcului, frigărui, pulpe de pui, numai bunătăți!”
Atracții culinare și la târgul de la Agronomie, unde don Mariano îi îmbie pe pofticioși cu tot felul de preparate din pește.
DON MARIANO, specialist fructe de mare și pește ”Vă așteptăm în fiecare sâmbătă și duminică la Agronomie, la târgul de produse tradiționale. Aici veți descoperi minunățiile și gustul neasemuit al rețetelor mamei mele Victorița.”
Târgurile sunt deschise până duminică-seară, iar intrarea este liberă.