Stirile National TV
Taxa auto, rambursată până în iunie
Banii daţi de şoferi pentru taxa auto vor fi rambursați cel târziu până în luna iunie a acestui an. Anunţul a fost făcut de ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici. Acesta a precizat că procesul de rambursare va începe imediat după ce se va aproba bugetul. Taxa auto a fost declarată ilegală, iar Comisia Europeană a somat Guvernul de la Bucureşti să restituie banii şoferilor. Taxa pentru autovehicule la prima înmatriculare a fost introdusă la 1 ianuarie 2007, dupa aderarea României la Uniunea Europeană. A fost suspendată la finalul anului 2012, fiind declarată ilegală de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, iar persoanele care plătiseră deja urmau să primească banii înapoi. Din martie 2013 a intrat în vigoare timbrul de mediu pentru autovehicule, iar din acel moment taxa auto a fost calculată exclusiv pe baza emisiilor de CO2, înscrise în cartea de identitate a mașinii. Timbrul de mediu pentru autovehicule face parte din cele 102 taxe nefiscale care au fost eliminate de la 1 februarie 2017. Potrivit ministrului Mediului, vicepremierul Grațiela Gavrilescu, acum se lucrează la noua variantă de "taxă auto".