Stirile National TV
Timpul de deplasare pe ruta Beiuș-Oradea, redus considerabil
Șoferii bihoreni pot, în sfârșit, să se bucure, după ani buni de chin! Timpul de deplasare pe DN76, între Municipiile Beiuș și Oradea, a scăzut considerabil, după lucrările de reabilitare si modernizare ale drumului.
"Sunt foarte mulțumit de drum și bine că în sfârșit s-a făcut drumul de la Oradea la Beiuș."
"Până acum nu eram mulțumit, dar acum sunt foarte mulțumit, că merge foarte bine, totul e ok acum, se circulă mai repede, înainte făceam 5 ore până la Beiuș și acum, într-o oră suntem aici."
Deși încă se mai lucrează la cele trei tronsoane în care a fost împărțită șoseaua, șoferii nu mai sunt nevoiți să stea la semafoare, în blocaje și circulă în condiții normale, fără restricții de drum.
DUMITRU ȚIPLEA, prefect, județul Bihor
"În acest moment, avem trei tronsoane în lucru, anume tronsonul 1 de la Dealul Bitii până la Dușești, tronsonul al doilea, de la Dușești până la intrare în Hidișel și tronsonul al treilea, de la intrare în Hidișel până la Oradea."
Contractul pentru reabilitarea Drumului Național 76 a fost semnat în anul 2007, iar timp de 8 ani de zile, lucrările au progresat abia până la 8%. Lucrurile s-au schimbat, însă, anul trecut, când a fost făcută o altă licitație pentru proiect, iar noii constructori s-au mobilizat extraordinar.
DUMITRU ȚIPLEA, prefect, județul Bihor
"S-a lucrat ziua, noaptea, s-a închis și traficul, după cum știți, de la Hidișel pe Holod."
"Pe tronsonul de la Bitii până la Dușești, POR-ul avea un stadiu fizic în 8 august, de 16%. Iar astăzi, stadiul fizic la POR construcție este 75%."
Autoritățile susțin că până în luna iulie a anului viitor, vor fi finalizate și lucrările la tronsonul ce leagă localitățile Ștei, din județul Bihor și Vârfuri, din județul Arad, astfel încât începând de vara viitoare, șoferii vor putea ajunge la Autostrada de la Deva, pe un drum complet modernizat.