Stirile National TV
Tiroliană, tubing, bob alpin și bungee jumping, la Stâna de Vale
Aer curat, sporturi în aer liber și distracții pentru toate vârstele, în stațiunea Stâna de Vale din județul Bihor! Situată la o altitudine de peste 1.100 de metri, în Masivul Vlădeasa, stațiunea este locul ideal pentru turiștii români și străini, care vor să scape de canicula și aglomerația din orașe și să se bucure de relaxare și distracție în mijlocul naturii. Dornici de aventură sau de relaxare, cei care aleg Stâna de Vale pentru a-și petrece weekend-ul sau vacanța au ocazia de a descoperi, la pas ori cu bicicleta, o lume aparte, cu peisaje de basm. Parcul de aventură din stațiune este realizat pe un concept unic, în care activitățile în aer liber sunt reunite într-un singur loc. Un spațiu amplu, în care sunt promovate mișcarea, distracția și voia bună pentru întreaga familie. Turiștii dornici de aventură și adrenalină au la dispoziție opt trasee de cățărat prin copaci, trambulină cu pernă de aer, tiroliană, bungee jumping, tubing pe iarbă, gravity coaster și bob alpin. Reprezentanții parcului de aventură le pregătesc turiștilor și o surpriză plăcută, acum, fiind în desfășurare investiții semnificative în cadrul stațiunii, pentru asigurarea unor noi facilități de distracție, în parcul de aventuri.