Stirile National TV
Tragedii pe şoselele din ţară
Val de tragedii pe şoselele din ţară! În Reşiţa, o maşină în care se aflau trei persoane, a intrat într-un stâlp de electricitate, din cauza şoferului care a adormit la volan. Pasagera de pe bancheta din spate a murit, iar şoferul şi soţia sa, care este însărcinată, au ajuns în stare gravă la spital.
În judeţul Iaşi, o femeie a rupt un stâlp de electricitate, după ce a ajuns cu maşina într-o râpă. Femeia, în vârstă de 40 de ani, a pierdut controlul autovehiculului. Martorii au sunat imediat la serviciul unic de urgenţă 112.
AMBIANŢĂ
Femeia a primit îngijiri medicale.
Accident grav şi pe DN 17. Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce 3 autoturisme s-au ciocnit violent. În acest caz, oamenii legii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Sfârşit groaznic şi pentru o tânără de 18 ani din Piatra Neamţ. Se afla în maşină cu doi prieteni, mergeau la un majorat, când şoferul, în vârstă de 19 ani, a pierdut controlul volanului, iar autoturismul s-a izbit puternic de un gard. Tânăra a fost aruncată în afara autovehiculului, după care maşina s-a răsturnat peste ea. Martorii au solicitat ajutorul salvatorilor. Pompierii şi medicii au sosit imediat, însă fata nu a mai putut fi salvată. Ceilalţi doi tineri au fost duşi la spital. Şoferul vinovat este cercetat acum pentru ucidere din culpă.