Stirile National TV
Tramvaie noi, în Capitală
Investiţie de 220 de milioane de euro pentru transportul public din capitală. Primarul general, Gabriela Firea, a anunţat un nou proiect care îşi propune îmbunătăţirea condiţiilor de trafic pentru bucureşteni.
ANA IACUB, reporter
"Locuitorii Capitalei s-ar putea bucura în curând de condiţii mai bune în mijloacele de transport în comun. Astfel, Primăria îşi doreşte achiziţionarea a 100 de tramvaie noi în Bucureşti, dar şi modernizarea liniilor existente. Banii ar proveni din fonduri europene nereambursabile."
Pe de altă parte, primarul general al Capitalei a precizat că instituţia pe care o conduce nu vrea să interzică activitatea operatorilor privaţi de transport din judeţul Ilfov, dar aceştia trebuie să înţeleagă că trebuie să crească calitatea condiţiilor oferite călătorilor.