Stirile National TV
Transfăgărășanul, deschis circulației
Transfăgărășanul, deschis circulației rutiere! Conform comunicatului transmis de Direcţia Regionala de Drumuri şi Poduri Brașov, traficul pe Drumul Național 7C, Transfăgărăşan, a fost deschis vineri, inclusiv în zona alpină, între Bâlea Cascadă şi Piscul Negru, însă, circulația va fi permisă doar între orele 07:00 şi 21:00. În comunicat se mai arată că, ”în cazul unor fenomene meteorologice nefavorabile, drumul va fi închis temporar până când vremea va permite redeschiderea drumului în condiţii de siguranţă”. Șoferii sunt sfătuiți să circule cu atenţie, mai ales având în vedere că, anul acesta, a crescut numărul urşilor care se deplasează şi chiar staţionează pe partea carosabilă. În context, șeful CNAIR, Cristian Pistol, a lansat un apel către turiști, să nu hrănească urşii din zonă, pentru a nu provoca reacţii periculoase din partea acestor animale sălbatice.