Stirile National TV
Transport gratuit pentru refugiați
Guvernul a aprobat proiectul de hotărâre privind acordarea de gratuități și facilități pentru transportul refugiaților ucraineni! Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a anunțat că ajutorul va fi acordat în privința transportului feroviar, rutier, naval și aerian, pentru cetățenii ucraineni care nu cer azil în România.
DAN CĂRBUNARU, purtătorul de cuvânt al Guvernului
"Este vorba de acordarea de gratuitate la toate călătoriile efectuate cu operatorii de transport feroviar la tren de rang Regio și InterRegio, clasa a doua, pe perioada staționării temporare sau a tranzitării teritoriului României. Scutirea de la plata tarifelor de trecere cu bacul pentru cetățenii străini sau apatrizii care intră în România prin punctul internațional de trecere a frontierei de stat româno-ucrainene din localitățile Isaccea și Orlivka, precum și acordarea de gratuitate pentru călătoriile efectuate cu operatorii de transport fluvial pe ruta Isaccea - Galați. Acordarea de gratuitate la transportul rutier național sau internațional, după caz, pe perioada staționării sau a tranzitării teritoriului României. Scutirea de la perceperea taxelor aferente autorizațiilor de transport de persoane și de marfă."
Dan Cărbunaru a mai precizat că, în situații excepționale, vor putea fi organizate transporturi gratuite de curse charter pentru cei care vor să părăsească România.