Stirile National TV
Tranzacție finalizată
Enel se pregătește să plece din România. A fost finalizată tranzacția prin care Public Power Corporation, cea mai mare companie energetică din Grecia, preia operațiunile Enel din România, pentru 1.240 miliarde de euro. Anunțul a fost făcut de compania elenă, într-un comunicat, în care precizează că se va axa pe investiții în energia regenerabilă, cu scopul de a deveni cel mai important producător de energie verde din sud-estul Europei. În urma acestei tranzacții, Public Power Corporation preia 3,1 milioane de clienți de energie electrică și gaze naturale, trei rețele de distribuție care acoperă o treime din teritoriul României și peste 133.000 kilometri de rețea, precum și 1,4 milioane de contoare inteligente pentru clienți rezidențiali și companii. În același timp, potrivtit publicației elene Kathimerini, compania devine un actor strategic în domeniul energiei în regiune și obține acces la coridorul energetic care pornește din România, traversează Bulgaria și se termină în Grecia. Tranzacția a fost anunțată inițial de cele două companii în martie și a fost aprobată de Comisia Europeană în această vară. Enel a decis anul trecut să renunțe la piața din România, invocând necesitatea de a-și reduce datoriile de zeci de miliarde de euro. Conform Enel, clienții vor fi preluați de către noua companie fără să fie afectați în vreun fel, iar denumirea furnizorului va fi schimbată în timp.