Stirile National TV
Trei turişti, înzăpeziți pe drumul care leagă județele Gorj și Hunedoara
Peripeții în noaptea de Înviere, pentru o familie din Craiova! Oamenii au cerut ajutorul jandarmilor montani, după ce maşina în care se aflau a rămas blocată în zăpadă, în localitatea Runcu, pe drumul dintre județele Gorj și Hunedoara.
ALIN CONSTANTIN IVAN, purtător de cuvânt Jandarmeria Gorj „Jandarmii montani au intervenit, deplasându-se cu un autoturism de teren în zona indicată, iar după ce au tractat autoturismul, l-au deblocat de pe drumul înzăpezit, turiştii mergând în localitatea Runcu la o pensiune, unde s-au cazat. Această intervenţie a durat aproximativ 4 ore, în intervalul orar 20.30-00.00, iar turiştii fiind din Craiova au putut să participe şi la slujba de Înviere.”
Cazul nu a fost unul singular. În urmă cu o săptămână, jandarmii montani din Runcu au intervenit, în aceleași împrejurări, în cazul unei familii din București. Pentru a preveni astfel de situației, jandarmii montani le recomandă turiștilor să se informeze cu privire la situația drumurilor, înainte de a-și planifica ruta de călătorie.