Stirile National TV
Trenuri pentru minivacanță
CFR suplimentează numărul trenurilor care circulă spre litoral, în minivacanța de 1 Mai. Conform comunicatului transmis de CFR Călători, în perioada 27/28 aprilie – 1/2 mai, în plus faţă de trenurile din programul normal de circulaţie, vor fi adăugate legături spre Constanța cu trenuri directe din Bucureşti Nord, Iaşi, Suceava, Arad, Craiova, Satu Mare, Baia Mare, Oradea, Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Brașov și staţiunile de pe litoral, inclusiv Mangalia. În aceeași perioadă, CFR va suplimenta și garniturile pe cele mai solicitate rute, în funcție de disponibilitățile tehnice de material rulant, cu vagoane clasă, de dormit și cușetă, pentru asigurarea mobilității pasagerilor în condiții de siguranță spre destinațiile de vacanță. La sfârşitul lunii aprilie, românii care lucrează la stat sau la privat vor avea o minivacanţă de trei zile, ca urmare a faptului că 1 Mai cade într-o zi de luni şi se leagă de weekend.