Stirile National TV
Trenuri suplimentate, în minivacanță
Trenuri suplimentate de CFR Călători, în minivacanța prilejuită de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului! Conform comunicatului transmis de CFR Călători, în zilele cu trafic crescut din perioada minivacanței, este pusă la dispoziția călătorilor toată capacitate de transport, tehnic disponibilă, pentru asigurarea mobilității către destinațiile dorite. Astfel, în 15 august, vor fi suplimentate garniturile feroviare, pentru preluarea fluxulului de călători spre și dinspre Mănăstirea Nicula, situată lângă Gherla. De asemenea, anumite trenuri care circulă pe liniile spre Putna și Cacica, vor fi suplimentate cu automotoare sau vagoane, pentru transportul credincioșilor la centrele de pelerinaj. Pentru aceeași perioadă se are în vedere, în funcție de parcul disponibil și solicitările de trafic, suplimentarea cu vagoane a trenurilor care circulă spre și dinspre litoralul românesc, pentru ca turiștii să se poată bucura de serbările dedicate Zilei Marinei Române.