Stirile National TV
Un băiat de 15 ani a fost ucis, principalul suspect este fratele său mai mare
Dramă cumplită într-o familie din Fălticeni! Un adolescent de 15 ani a murit după ce a fost înjunghiat în inimă, iar fratele său mai mare se numără printre suspecţi.
VOX femeie careia i-a cerut ajutor. ATENTIE! SE VREA BLURATA!!!
"A intrat săracul plin de sânge şi zice ajutaţi-mă, că mă taie nebunul!"
Crima a avut loc sâmbătă seară, în jurul orei 21.00, pe o stradă de la periferia oraşului. Localnicii spun că au auzit ţipete, iar băiatul cel mic s-ar fi târât, cu ultimele puteri, în casa unui vecin să ceară ajutor.
VOX femeie careia i-a cerut ajutor
"Era tăiat aici din câte am văzut eu. Iniţial am crezut că se mai ceartă cu maică-sa, cu taică-su, maică-sa e plecată în Italia. Se mai ceartă între ei, s-au bătut între ei şi apoi în drum am văzut ca el e tăiat foarte tare aici."
Băiatul nu a supravieţuit. Poliţistii sosiţi la faţa locului l-au găsit alături şi pe fratele său mai mare, rănit în omoplatul stâng și la antebrațul drept. Adolescentul de 17 ani susţine că au fost atacaţi de un necunoscut, în timp ce se îndreptau spre un magazin din apropierea casei.
vox
"Băiatul a zis că nu ştie, că au fost luaţi de la spate şi ei au plecat dupa suc la magazin. Dar nu cred. Fiind desculţi amândoi, dezbrăcaţi, totuşi e rece."
Adolescentul de 17 ani a fost dus la spital, unde medicii au descoperit că avea răni ce sugerau că s-a luptat cu altcineva. Oamenii legii nu exclud ca cei doi fraţi să se fi luat la harţă, iar adolescentul să-şi fi ucis fratele mai mic, pe fondul consumului de alcool.
vox tatăl băieţilor
tatăl băieţilor
"A început scandalul din casă?
Nu, nimica! Ăla o venit de la treabă, unde lucrează, i-am dat bună seara frumos."
Cei doi fraţi provin dintr-o familie săracă şi numeroasă. Mama lor e plecata la muncă, în străinătate, iar tatăl munceşte cu ziua.