Stirile National TV
Un băiat de 15 ani a murit, după ce a fost plimbat prin trei spitale
Un băiat de 15 ani din judeţul Neamţ a murit din cauza unei răceli, după ce a fost purtat prin trei spitale, într-o singură zi. Băiatul, elev la seminarul teologic de la Mănăstirea Neamţ, a început să se simtă rău la ore. Avea febră şi frisoane. A rugat o rudă să-l ducă acasă, în comuna Fărcaşa, unde locuia împreună cu bunica. Când a văzut că abia se ţinea pe picioare, femeia a chemat medicul de familie, care a decis ca băiatul sa fie dus la Spitalul Orăşenesc din Bicaz.
VOX: "Starea pacientului era gravă de la început, copilul avea insuficiență respiratorie acută, acuza dureri toracice, era foarte tahicardic, transpirat, și după primele analize s-a constatat că este un caz care depășește unitatea de competență a spitalului nostru."
De la Bicaz, băiatul a fost transferat la Spitalul Judeţean din Piatra Neamţ. Starea lui s-a agravat, iar medicii au decis să îl trimită la Spitalul de Pediatrie Sfânta Maria din Iaşi. Aici, adolescentul s-a stins din viaţă. Medicii spun că avea o viroză cu complicaţie septică. Direcția de Sănătate Publică așteaptă rezultatele autopsiei pentru a vedea dacă este necesară o anchetă. Băiatul mai are doi frati, iar părinții lui au venit din Spania, acolo unde muncesc de 12 ani, ca să-l înmormânteze.