Stirile National TV
Un bărbat a murit electrocutat, în timp ce era la duș
Sfârşit tragic pentru un bărbat din localitatea clujeană Nina. Omul a murit electrocutat, în timp ce făcea duș. Potrivit primelor concluzii ale anchetei, un boiler defect a provocat nenorocirea. Bărbatul era acasă cu părinții și, după ce a muncit toată ziua în gospodărie, s-a dus să facă un duș. Mama sa l-a găsit întins pe gresia din baie, iar când a vrut să-l ridice s-a electrocutat. Femeia și-a dat seama ce a pățit fiul ei și a sunat imediat la salvare. Din păcate, medicii nu au reușit să-l readucă la viață. În cauză se fac ceretări pentru stabilirea tuturor detaliilor privind decesul bărbatului.