Stirile National TV
Un poliţist a fost omorât pe peronul gării, în timp ce patrula
Crimă şocantă în noaptea de joi spre vineri, la Suceava! Un poliţist a fost omorât, chiar în timpul unei misiuni de patrulare! Crima a avut loc chiar pe peronul Gării Burdujeni, din Suceava. Poliţistul lucra la Transporturi Feroviare. În imaginile surprinse de camerele de supraveghere, se vede cum un individ a venit spre omul legii şi l-a înjunghiat de mai multe ori, aparent fără motiv.
DOREL AICOBOAE, comisar şef, IPJ Suceava
"Este o seară tristă. Ne-am pierdut un coleg, un prieten. Condoleanţe familiei. Suntem alături."
VOX
"în timp ce era În serviciu, a fost atacat din spate, lovit cu cuţitul, a căzut jos. Nu a apucat să reacţioneze, dupa care i s-au aplicat mai multe lovituri de cuţit până când a fost imobilizat de mai multi cetăţeni şi un coleg."
Atacatorul le-ar fi spus oamenilor legii că-i urăşte pe poliţişti pentru că a fost închis pe nedrept în Spania.
VOX
"A coborât din maşina Iaşi-Timişoara. A fost lovit. Prima oară cu pumni şi picioare, după care a scos un briceag şi l-a lovit."
După mai multe ore de audieri, bărbatul care l-a înjunghiat pe poliţist a fost reţinut. El are 24 de ani şi este din Valea Moldovei, judeţul Suceava. Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a transmis un mesaj de condoleanţe familiei poliţistului omorât. Agentul mort era tatăl a doi copii minori.