Stirile National TV
Un proiect de lege prevede ca masterul și doctoratul să conteze la pensie
Studiile postuniversitare, de master şi de doctorat, vor fi asimilate stagiului de cotizare în sistemul de pensii. Trei parlamentari PNL au inițiat un proiect de lege care include și aceste studii, nu doar cele universitare, indiferent de numărul de ani şi de instituţii absolvite. Potrivit legii pensiilor, în acest moment se asimilează stagiului de cotizare şi perioadele necontributive, precum studiile la zi în învăţământul universitar.
ALEXANDRA GEORGESCU, reporter "Iniţiatorii proiectului de lege motivează că în România munca intelectuală nu este recompensată suficient. Parlamentarii PNL susțin că valoarea intelectuală a fost "tratată superficial", iar prestaţia celor care intră în categoria "gulerelor albe" este "dusă la derizoriu".
În inițiativa legislativă se arată că munca fizică este contabilizată prin diferite acte normative ca şi vechime în activitate, în timp ce, pentru a demonstra sustenabilitatea muncii intelectuale, sunt necesare tot felul de documente, dovezi şi chiar justificarea unor interpretări ale celor care nu înţeleg surmenajul psihico-intelectual. Proiectul a fost depus la Senat și urmează să intre în dezbatere.