Stirile National TV
Un rănit în incendiul din sediul Poliției Transporturi, în Gara de Nord
Soarte cumplită pentru un tânăr fără adăpost din Bucureşti! Tânărul este în stare critică, în urma unui incendiu izbucnit, marţi noapte, în subsolul sediului Poliţiei Transporturi din Gara de Nord. Tânărul fusese reţinut la sediul poliţiei, după ce a fost prins la furat. În momentul izbucnirii focului, poliţiştii din secţie au ieşit cât de repede au putut, în timp ce tânărul a rămas captiv în subsol. În încăperea cuprinsă de incendiu erau depozitate cartoane şi obiecte de mobilier. Pompierii au stins repede flăcările, dar pe tânăr l-au găsit în stare de inconştienţă, cu arsuri pe 90% din suprafaţa corpului.
VOX "În momentul în care am ajuns, aveam informaţia că se află o persoană în subsolul clădirii. Am acţionat pentru evacuare. E vorba de un bărbat, care a fost transportat la spital. E inconştient, cu arsuri foarte mari pe suprafaţa corpului "
Tânărul a fost internat la Spitalul Floreasca. Are răni profunde pe toată suprafaţa corpului, iar mâinile îi sunt carbonizate. Medicii spun că are şanse minime de supravieţuire. Autorităţile au deschis un dosar penal în acest caz. În acelaşi timp, şeful Poliţiei Române a dispus verificări interne la Biroul Poliţiei Transporturi Feroviare Gara de Nord.