Stirile National TV
Un șofer a fost ucis în timp ce acorda ajutor victimelor unui accident
Accident șocant la Mărăcineni, în județul Buzău! Un bărbat în vârstă de 24 de ani din Focșani a murit și alte cinci persoane au fost rănite în timp ce încercau să acorde ajutor victimelor unui alt accident produs pe E85, la intrare în Mărăcineni, dinspre Poșta Câlnău. Victimele au fost spulberate de un Ford care a derapat pe drumul umed. Tânărul era șofer de TIR și oprise la locul accidentului pentru a le acorda ajutor pasagerilor unui autoturism Skoda cu număr de Suceava, care derapase și se izbise de parapetul de piatră de pe marginea șoselei, după care se răsturnase. La fel au procedat alți câțiva șoferi. În timp ce încercau să ajute victimele, un Ford cu număr de Buzău care venea cu viteză a derapat în curba de la intrarea în localitate și i-a lovit pe toți în plin. Tânărul conducător auto a murit pe loc, iar cinci persoane au fost rănite. Este vorba de o femeie de 47 de ani din Suceava, de fiica acesteia în vârstă de 24 de ani și de trei tineri cu vârste cuprinse între 23 și 27 de ani. Pe numele șoferului care a provocat dezastrul a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.