Stirile National TV
Un tânăr din Mediaș, ucis de un recidivist
Legea recursului compensatoriu face o nouă victimă. Un conflict care a avut loc, sâmbătă noaptea, într-un club din Mediaș, s-a sfârșit tragic. Un tânăr a fost înjunghiat în timpul scandalului iscat din cauza unor neînțelegeri mai vechi între două grupuri de tineri. Cearta a pornit în club și a continuat afară, pe o stradă din apropiere. La un moment dat, victima s-a împiedicat și a căzut, iar agresorul, un bărbat din Alba, l-a înjunghiat în picior, în zona arterei femurale. În urma pierderii masive de de sânge, bărbatul de 25 de ani a murit la spital.
OCTAVIAN IONESCU, reporter ”Agresorul, un bărbat în vârstă de 30 de ani, a mai fost condamnat pentru omor, dar a fost eliberat recent în baza legii recursului compensatoriu. După ce l-a înjunghiat pe tânăr, a fugit de la locul faptei. El a fost dat în urmărire generală și a fost prins, în această după-amiază, în zona localității Blaj.”
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu au preluat ancheta, cercetările desfășurându-se sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor. Legea privind recursul compensatoriu şi eliberarea condiţionată pentru cei ce au stat în condiţii necorespunzătoare de detenţie sau plata de despăgubiri pentru reţinere ilegală, anunţată ca un mare succes de ministrul Justiției, Tudorel Toader, a produs deja efectele negative prognozate de juriști, sociologi și psihologi. Dintre cei aproape 9.000 de condamnaţi penal eliberaţi din închisori, anul trecut, circa două treimi au comis, în scurt timp, noi fapte penale. Este vorba de omor, tâlhărie, viol, răpire, trafic de persoane sau alte infracţiuni săvârşite cu violenţă. Dimensiunea reală a dezastrului provocat de legea recursului compensatoriu va putea fi cuantificată în totalitate abia la finele anului 2019, spun chiar surse din sistemul penitenciar românesc. Deocamdată, infractorii periculoși lăsați în libertate amplifică de la o zi la alta fenomenul infracțional aflat, oricum, la un nivel destul de ridicat, la momentul aplicării legii recursului compensatoriu.