Stirile National TV
Univers liric urban
Eveniment cultural, la Centrul Sportiv Național ”Arcul de Triumf” din București, unde a avut loc lansarea celei de-a șasea ediții a antologiei lirice a Filialei București-Poezie a Uniunii Scriitorilor. Intitulată ”Orașul - între sunete și tăcere”, antologie include creațiile a 64 de poeți din toată țara, care le oferă cititorilor o incursiune lirică în viața urbană.
HORIA GÂRBEA, președinte, Filiala București-Poezie a Uniunii Scriitorilor din România ”Așadar, titlul este ”Orașul, între sunete și tăcere” și aceasta a fost și tema pe care am propus-o poeților și pe care au respectat-o fiecare, în limita sensibilității lor, a unui talent întotdeauna proaspăt. Este o tradiție deja, avem volume numeroase. Mulți dintre autori au participat la toate antologiile și ne bucurăm să îi avem alături pe cei mai mulți dintre ei.”
BOGDAN STOIAN, poet ”Este, după părerea mea, cea mai frumoasă, ca și grafică și conținut poetic, antologie realizată de Filiala București-Poezie. Are o copertă foarte frumoasă și poezii excelente de toate felurile. Eu particip la această antologie cu un poem de dragoste, intitulat ”Nu-ți fac niciun rău, doar îmi place de tine”.
”Ce stradă e asta?”, ”București - dincolo de timp” și ”Deasupra orașului este cerul” sunt doar câteva dintre titlurile antologiilor precedente, care marchează evoluția, diversitatea și valoarea acestui proiect literar.