Stirile National TV
Universul poetic al lui Gheorghe Vidican, la Gaudeamus
Universul poetic al lui Gheorghe Vidican, recreat la Târgul de Carte Gaudeamus! Poetul orădean și-a lansat antologia de versuri ”Ca o pasăre, umbra”, apărută la Editura Academiei Române, în colecția ”O sută și una de poezii”.
GHEORGHE VIDICAN, autor "Pentru cititori, este o sumă a creației mele literare din ultimii 15 ani. Pentru mine, poezia este o rană care mă vindecă. Este durerea care înflorește la tot pasul. Oamenii sunt cei care m-au făcut să scriu poezie, oamenii sunt cei care mă fac să cred în poezie."
AURA CHRISTI, scriitoare "Gheorghe Vidican este un excelent poet care descinde, vine din zona Bihor. A debutat în '67 - '68, deci, vine cu o generație strălucită, care și-a lăsat patina asupra istoriei literaturii române postbelice și nu numai."
Gheorghe Vidican este redactor șef adjunct al revistei de cultură ”Caietele Oradiei’’. Până acum, a publicat 29 de volume de poezii și a apărut în antologii colective. Din anul 2003, este membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Timișoara.