Stirile National TV
Unul din 11 copii se culcă flămând, mulţi părăsesc şcoala
1 din 11 copii din mediul rural din România se culcă flămând. Datele îngrijorătoare apar în studiul “Bunăstarea Copilului în Mediul Rural, 2018”. Nutriţia copilului peste doi ani ridică, în continuare probleme. Astfel, 5 la sută dintre părinţii din mediul rural intervievaţi spun că le oferă copiilor lor mai puţin de două mese pe zi. Potrivit raportului, calitatea şi modul de hrană pentru copilul de sub doi ani contribuie la îmbolnăvirea acestuia, fiind vorba în special de boli ale sistemului digestiv sau respirator. Studiul “Bunăstarea Copilului în Mediul Rural, 2018” mai arată că 1 din 8 copii mănâncă o pâine pe zi.
DANIELA BUZDUCEA, director program
"Ştim că România dintre toate ţările europene are cea mai mare discrepanţă între mediul urban şi mediul rural şi atunci este cea mai mare relevanţă dacă vreţi a studiului nostru, este singurul studiu de acest fel din România iar faptul că am reuşit să evaluam o dată de la doi ani aceiaşi indicatori reuşim să facem o analiză comparativă "
LIGIA DECA, consilier, Administraţia Prezidenţială
"Acolo unde calitatea educaţiei nu este ceea ce ar trebui să fie din cauza condiţiilor materiale sau a calităţii cadrelor didactice cred că este necesar să facem un efort suplimentar pentru că până la urmă evoluţia copiilor ulterioară şi parcursul lor în viaţă depinde de cât reuşim să investim în educaţia şi bunăstarea lor de atunci când sunt mici când trebuie să le oferim şanse egale. "
Raportul mai arată că procentul copiilor care fumează este în creştere, în timp ce incidenţa consumului de alcool a rămas constantă. Mai mult, 79 la suta dintre copii spun că petrec mai mult de două ore pe zi muncind în gospodărie iar 5,5 la sută dintre ei chiar lipsesc de la şcoală pentru a se duce la muncă. De altfel, printre cauzele abandonului şcolar în primele opt clase se numără absenteismul cauzat de implicarea copilului în munci agricole, abuzul sau violenţa. De asemenea, mulţi copii pleacă împreună cu părinţii la muncă în străinătate. După clasa a opta, se adaugă şi costurile şcolarizării şi performanţele slabe ale elevului.