Stirile National TV
Val de percheziții și 15 persoane reținute, într-un dosar de proxenetism
Percheziții și rețineri pentru proxenetism! Agenți ai Secției 24 din Capitală, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, au efectuat 11 percheziții domiciliare, într-un dosar de proxenetism. Poliţiştii au reţinut 15 persoane, bănuite că ar fi înlesnit practicarea prostituției în cazul a 13 femei. Reprezentanții Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti au transmis că acțiunile ar fi avut loc atât în București, cât și în orașe din provincie. În urma perchezițiilor au fost confiscate sume de bani și alte probe incriminatorii. Cei 15 suspecți vor fi prezentați în fața instanței, pentru a fi luate măsurile legale care se impun.